Ce face lumea care se respectă sâmbătă seara? Păi fiind weekend, lumea iese în cluburi. De ce iese lumea-n cluburi? Pentru că... defapt să trecem direct la subiect.
Deci e sâmbătă, hai sună cunoscuţii să ieşi. Unii zic că ies, alţii că au treabă. Într-un final te bucuri că măcar nu stai în casă. Fiind ieşire, întreabă-i p-ăia de vin dacă stau să bea o gură cu tine. Având cunoştiinţe care vor fi ridicaţi la gradul de sfinţi într-un moment sau altul al vieţii, îţi cam piere ideea de a mai ieşi. Te gândeşti şi-ţi zici că dacă tot stai pe uscat te duci cu maşina ca să nu mai dai banii pe taxi. Deoarece chiar n-aveam chef să mă duc să dau din cap pe acelaşi ritm câte 10 minute şi să mai fiu şi treaz, apelez la puterea de convingere şi reuşesc să corup pe cineva. Nu vrei tu să laşi maşina şi să luăm taxiul până-n club? La-ntoarcere dormim şi după aia te duci tu treaz, frumos acasă. Zis şi făcut.
Fericit nevoie mare, zic, băh, dacă tot mergem hai să rezervăm şi-o masă ca să nu stăm 5 ore-n picioare degeaba. Dai un search cu google, te foloseşti de celular şi ai şi masă rezervată. Timpul trece, se apropie ora de plecare. Tu eşti fericit nevoie mare, ieşi, bei, te simţi bine. E sâmbătă seara. Distracţie.
Ajuns în club te duci să cauţi masa. Le zici pe-acolo că ai o rezervare, te-ntreabă pe ce nume, le zici numele şi fără să te caute pe vreo listă, te conduc la o masă. Notă către sine: Data viitoare când te duci şi uiţi să rezervi, zi un nume la-ntâmplare şi cel mai probabil primeşti masă.
Te-aşezi şi, clipa magică se-apropie. Iei meniul şi ca un copilaş ce-şi deschie cadourile de sub brad, îl deschizi şi te uiţi în el. După câteva secunde de verificat, vezi ce şi cum. Bang. One shot, one beer and some peanuts. Ignorăm că se aduce altă băutură din cauză că numele este asemănător, trecem la shot. Peste cap vere! Ca prin filme! Dai pe gât paharul, te arde, stingi cu nişte bere, mănânci nişte alune, grupul se-ntregeşte. Hai să ne pupăm, hai să ne strângem mâinile, hai să ne luăm în braţe. E un fel de conversaţie pe yahoo, două emoticonuri şi trecem mai departe.
E de-abia 11.30, muzica nu-ncepe, lumea stă cuminte, la mese, prin club, rezemându-se unul de altul, toţi se pregătesc ca marele dj să-şi folosească magia. Cu paharul sau sticla-n mână, mai schimbă câte-o vorbă strigată-n ureche. Să vezi ce-am făcut! Să vezi ce obosit sunt dar am venit oricum! Să vezi ce dansez chiar dacă nu prea am chef!
E 12? Nu ştiu. Se aude o voce. Sunteţi gata să... şi-ncepe muzica. Un asurzitor rimt magic. boom-boom-boom. Iau sticla de bere, şi mai beau un pic. Mă uit ca prostul în mijlocul clubului. Mă uit ca prostul la sticlă. boom-boom-boom. Ce se-ntâmplă frate? De ce nu simt muzica? Alo, domnişoara, mai aduceţi o bere şi-un shot dacă se poate? Ritmul continuă, după aproximative 10 minute alt ritm începe, din nou, repetitiv, la 5 sunete, o repetiţie. Vine domnişoara cu băutura, dau pe gât shotul sting cu berea şi parcă-ncep să simt bumuitul. Mă uit la partenerul de băut, el se uită la mine... Paaaaaaarty tiiiiiiiime! Tragem sfinţii de la masă care spre deosebire de mine ştiu să se distreze uimitor şi fără să bea, şi-ncepem să ne zbenguim. Mişcări robotice, mişcări repetate, la fel cum e şi muzica. Mă simt ca-ntr-un film prost. Mă-ntorc, mă uit la lume, acelaşi lucru, se mişcă, dar nu ştiu de ce o fac? parcă nu simt nimic. Nici ei. Nici eu. Poate nu-s singurul? Oare de ce se-ntâmplă asta. La 15, 20 de minute, mai iei o gură de bere, că se duce efectul, când se duce efectul alcoolului, nu mai sunt fericit. Am nevoie de refilluri. Nu mă deranjează. Hai mai bea puţin, hai mai vezi ce privire-ţi aruncă cunoştiinţele nealcoolice, ia mai fă un mişto cu colegul de sticlă, pe care oricum l-ai fi făcut, indiferent de cantitatea de alcool din sânge, deoarece vă ştiţi de nu ştiu când şi vă permiteţi asemenea, mai vezi cum se uită cunoscuţii la tine de parcă te-ai fi dus în South Central LA cu o mască albă pe faţă şi-ai fi strigat White Power! Mai realizează niţel că muzica asta e repetitivă-n draci. Te mişti, trec vreo alte 10 minute, alcoolul se cam duce, începi să-ţi pui întrebări? De ce pm vin aici? De ce pm mă mişc pe zgomotele astea? De ce ...? ah, uite sticla, sunt salvat. Înapoi la dans. Mai fă o glumă, fă-o cu cap, cine ştie ce se-ntâmplă. Poate n-ar trebui să-ţi permiţi una sau alta cu respectivele persoane. Glumeşte, mişcă-te fi happy. Fi ceea ce nu eşti de obicei!
Zi că vrei să te duci pe ringul de dans. Acolo, unde se-mbulzeşte lumea, că deh, e mai cul, e mai mulţi. Hai să mergem. Dar stai? Nu putem pleca. Cine rămâne la masă şi cine rămâne cu lucrurile de la masă? Ne punem iar întrebări, de data asta berea nu cred că mă salvează. Dar mă salvează de la altele. De ce pm nu v-aţi lăsat voi lucrurile-n maşină din moment ce aţi venit cu, caleaşca regală? De ce a trebuit să le luaţi cu voi în club? Ah, ce mai contează. Nu mai contează. Începem să ne despărţim. Doi rămân la masă, alţi 4 se duc să danseze. În teorie ne cunoaştem, în practică, ca să vorbim unul cu altul, trebuie să luăm bon de ordine să discutăm. Asta e, aşa e-n zilele noastre, trebuie să băgăm pe fiecare-n seamă, trebuie să pretindem că ne face plăcere să discutăm cu respectivii, chiar dacă, altora le spunem că n-avem treabă cu ei, că nu ne pasă, că n-avem ce discuta. Asta e, trebuie să fi diplomat. Unii zic că trebuie să fi nesimţit. Acum mă-ntreb, oare cine are dreptate? Oricum, ceea ce contează, e că se ducea alcoolul şi se ducea şi gradul de a-nţelege şi a dansa pe muzica respectivă, aşa că trebuia să mai inserez ceva-n mine. Zis şi făcut, întors la dans. Dansat, dus la masă, să eliberăm gardienii libertăţii de rol, stat singur pe la masă, tolănit, ca un porc, uitându-mă la lume, cum se mişcă... robotic... cum beau ca să se distreze, sau poate se distrează ca să bea.
[18:49] [fus la cumpărături. ajutat familia. mândru că am făcut o faptă bună pe ziua de azi. un pas mai aproape de rai după ce am făcut vreo 10 mai aproape de iad. sunt mândru. m-am întors. am mâncat şi n-am băut. sunt şofer corect. nu-mi permit treburi d-astea. merg cu vrum-vrum-ul, nu pun gura pe alcool. parol. s-a mai dus din starea de mahmureală; în teorie ce scriu acum nu mai e aşa mahmurit, însă romul mă aşteaptă, romul, că prea a vândut bine romul domnul Depp în Piraţi. Trebuie să-ncerc şi rom. Dar după ce-l încerc, n-o să mai fie "mahmureli" o să fie direct "beţiveli"]
Stau tolănit... mai iau o gură de alcool. La masă se aşează un necunoscut. Mă duc şi-i zic că măcar decenţa de a cere voie ar trebui să o aibă. Nu mă deranjează. Şi aşa e goală. Măcar să o folosească cineva. Conversăm niţel din semne, mă-ntorc la tolănit. Mă uit la lume. Mă uit înspre locul unde e djul. Urlu-n mine. "Cine pm te ţine? Cum pm ai făcut rost de job?!" Pun fluierul la bot şi fluier, în ritmul muzicii, ritm repetitiv. Am uitat să zic? M-am făcut cu-n fluier. Era o tipă şi le dădea, am fugit eu după ea şi mi-a dat unul albastru. Albastru e culoarea mea preferată. De unde ştia? Oare cum?
Vin cunoscuţii la masă eu mă ridic să beau ceva, şi mă duc la restul cunoscuţilor. Dintr-o dată toată lumea zbiară, sare, e Rise Up. FFS! Se vede diferenţa, între atmosfera aia care era la hausul ăla plictisitor şi repetitiv şi ce se simte când e melodia asta. Lumea ştie versurile, le zbiară, zburdă, fluieră, se mişcă. Se mişcă ciudat dar măcar nu atât de repetitiv. Se termină Rise Up însă continuăm cu-n Next Episode sau California Love. Nu-mi mai aduc aminte exact, ştiu doar că era hip-hop adevărat. Era muzică pe care o simţeai. Făcea parte din acea categorie de soul music. Din nou, lumea e-n extaz, se mişcă, se zbenguie, le vezi expresia de pe feţe. Se termină. Suntem într-o naraţiune, şi teoretic ăsta era punctul culminant, însă practic, practic nu-i nimic. Se termină Hip-Hop-ul adevărat şi reintră un haus. Lumea începe să fluiere, să se mişte... să facă cinci mişcări şi a şasea să fie prima din cele cinci. Se repetă din nou. Se repetă mişcările, se repetă ritmul, se vede pe faţa lor cum oamenii se mai sting niţel. Mă uit la tipul cu ochelari. Îmi zic... Vai de pm. Ce şmecheri suntem! Mă uit la lumea care dansează. Alcoolul se duce din sânge.
Mă-ntorc la masă. Tipul acela mai e acolo. Mai sunt doi de-ai mei mă tolănesc iar. Discutăm niţel. Bârfim. Ne-njughiem unul pe altul pe la spate. Ne zâmbim în faţă, dar ne vorbim când întoarcem sfatele. Ar fi ironic dacă nu ar fi trist. Să fie acea falsă diplomaţie care ne face să recurgem la asemenea lucruri? Să fie oare combinarea de nesimţire şi diplomaţie? Ideea e că efectul băuturii se face pierdut. Ritmul începe să se piardă. Intru-ntr-o stare de şoc. Mă sperii. Ce să fac? CE SĂ FAC? Mă ridic şi mă duc la bar. Beau un shot, îl sting cu o cola. Vroiam pepsi, dar deh, e coca, vroiam fără zahăr dar nu era. De ce vroiam fără zahăr? că suna mai marfă zero, sau max, că mă amuz gândindu-mă la to the airport că deşi detest ce-ar fi-ul dublat, totuşi parcă colaul cu coca-n faţă normal, e diferit, diferit într-un mod negativ. Îl sting cu cola-n timp ce simt ritmul muzicii. Mă mişc, draq ştie cum, închid ochii şi ridic în sus. Nu-mi pasă ce fac, contează că nu stau. Mă mişc alături de gardienii libertăţii care şi-au asumat acest rol pentru marea parte a nopţii. Mi se acreşte.
Mă re-ntorc la masă. Mă tolănesc din nou. Le zic celor doi care erau acolo să se ducă să danseze că eu stau la masă. Trece ceva timp, alcoolul se duce. Îl întreb pe tipul care stătea dacă mai stă că m-aş mai duce să dansez şi nu vreau să rămân fără masă. Probabil înţelege altceva îmi spune că în curând se ridică. După vreo 5 minute pleacă, mă salută, îmi mulţumeşte. Rămân eu şi masa. Mă crăcănez ca un ţăran. În dreapta, vreo 20 de persoane, în stânga, alte 20 de persoane. Realizez de ce vin câte 20 la o masă. Nu trebuie să stea toţi la ea. Nu trebuie să se cunoască bine, trebuie doar să se ştie. Nu trebuie să fie un grup, pot fi mai multe. În modul acesta toată lumea-i cu toată lumea. În teorie. Stau singur la o masă, cu alcoolul ieşind uşor uşor din mine. Senzaţia ce urmează nu e una frumoasă. Stau la masă. Mă simt ca Tony Montana-n Scarface.
Se duce tot alcoolul. Încep să mă sictiresc. Mă uit la lume. Ascult ritmul, mai dau cu limba pe fluier. Mai suflu-n el. Mai aud cum zbiară djul, VREAU SĂ VĂD CĂ SIMŢIŢI RITMUL! În gândul meu zbier. CARE RITM?! DE CE PM EŞTI AŞA ORB ŞI NU VEZI DIFERENŢA-NTRE HAUSURILE ASTEA DE KKT ŞI MELODIILE ALEALALTE GEN RISE UP?! DE CE TE PĂSTREAZĂ VERE?!
E patru. Nici nu cred că mai e djul. Mixurile de 10-20 de minute au revenit. Fără ritm fără nimic. Se goleşte clubul. Sunt sictirit. Din neanţ apare toată lumea. Mă-ntreabă ce-am păţit. Că de ce m-am supărat. Sunt prea sictirit. Alcool nu mai am în mine, şi de introdus chiar n-am chef, nu vreau să ajung ca ăla pe care l-am prins în budă că voma; şi că tot veni vorba de budă. Cât de greu e să ai o femeie care să se ocupe de curăţenia-n budă. Înţeleg că ăsta nu e Bamboo, dar totuşi să rămâi fără hârtie de şters pe mâini chiar după primele 2-3 ore de la deschidere mi se pare de kkt. Săpun lichid? Nici vorbă!; revenim la mine. Stau, sictirit, sare lumea pe mine precum iepuraşii. Că ce-ai păţit. Că ce ai. Că hai să dansăm. Fac bot şi zic că n-am chef. Întreb partenerul de băut, care n-a mai băut de pe la-nceput când ne tirăm că m-am plictisit. Că hai că mai stăm puţin. Mai dansează lumea-n faţa mesei. Eu mai stau şi mă uit. Îmi descarc sufletul, frustrările, uneia din persoanele care nu-şi arată indignarea faţă de mine prea evident. Trece timpul.
Mă duc. Ridic hainele. Salut lumea, n-am chef de pupici, n-am chef de huguri, atmsofera de yahoo mă scârbeşte oricum. M-am săturat de superficialitate. Dau mâna, şi după aceea fac o aplecare. Probabil nu prea evidentă. Probabil nimeni nu s-a prins că acela a fost semnul de despărţire. La cum ştiu persoanele respective, o să comenteze că nu le-am zis pa. S-a mai întâmplat odată să mi se spună că n-am salutat, din simplul motiv că n-am zis bună şi am făcut un gest cu mâna. Lucrurile astea nu-şi au rostul aici. Poate la următoarea mahmureală.
Ieşim şi plecăm. Căutăm taxi. Nu, Nu, Până acolo? 25 de Ron! (trântesc uşa ca să nu-l bag în origini - nu suport să fiu luat de prost, în special de taximetrişti) Da, haideţi! Ajungem. 10 Ron. O seară plăcută. Era dimineaţă dar asta e. Căutăm un non-stop. Chipsuri şi Cola. Deschid uşa. Împuţim camerele a tutun. Un mic Mortal Kombat, un mic Tekken, hai să vedem cum se bate ăla albul cu ăla negru... ZzZzZz...
Vin cunoscuţii la masă eu mă ridic să beau ceva, şi mă duc la restul cunoscuţilor. Dintr-o dată toată lumea zbiară, sare, e Rise Up. FFS! Se vede diferenţa, între atmosfera aia care era la hausul ăla plictisitor şi repetitiv şi ce se simte când e melodia asta. Lumea ştie versurile, le zbiară, zburdă, fluieră, se mişcă. Se mişcă ciudat dar măcar nu atât de repetitiv. Se termină Rise Up însă continuăm cu-n Next Episode sau California Love. Nu-mi mai aduc aminte exact, ştiu doar că era hip-hop adevărat. Era muzică pe care o simţeai. Făcea parte din acea categorie de soul music. Din nou, lumea e-n extaz, se mişcă, se zbenguie, le vezi expresia de pe feţe. Se termină. Suntem într-o naraţiune, şi teoretic ăsta era punctul culminant, însă practic, practic nu-i nimic. Se termină Hip-Hop-ul adevărat şi reintră un haus. Lumea începe să fluiere, să se mişte... să facă cinci mişcări şi a şasea să fie prima din cele cinci. Se repetă din nou. Se repetă mişcările, se repetă ritmul, se vede pe faţa lor cum oamenii se mai sting niţel. Mă uit la tipul cu ochelari. Îmi zic... Vai de pm. Ce şmecheri suntem! Mă uit la lumea care dansează. Alcoolul se duce din sânge.
Mă-ntorc la masă. Tipul acela mai e acolo. Mai sunt doi de-ai mei mă tolănesc iar. Discutăm niţel. Bârfim. Ne-njughiem unul pe altul pe la spate. Ne zâmbim în faţă, dar ne vorbim când întoarcem sfatele. Ar fi ironic dacă nu ar fi trist. Să fie acea falsă diplomaţie care ne face să recurgem la asemenea lucruri? Să fie oare combinarea de nesimţire şi diplomaţie? Ideea e că efectul băuturii se face pierdut. Ritmul începe să se piardă. Intru-ntr-o stare de şoc. Mă sperii. Ce să fac? CE SĂ FAC? Mă ridic şi mă duc la bar. Beau un shot, îl sting cu o cola. Vroiam pepsi, dar deh, e coca, vroiam fără zahăr dar nu era. De ce vroiam fără zahăr? că suna mai marfă zero, sau max, că mă amuz gândindu-mă la to the airport că deşi detest ce-ar fi-ul dublat, totuşi parcă colaul cu coca-n faţă normal, e diferit, diferit într-un mod negativ. Îl sting cu cola-n timp ce simt ritmul muzicii. Mă mişc, draq ştie cum, închid ochii şi ridic în sus. Nu-mi pasă ce fac, contează că nu stau. Mă mişc alături de gardienii libertăţii care şi-au asumat acest rol pentru marea parte a nopţii. Mi se acreşte.
Mă re-ntorc la masă. Mă tolănesc din nou. Le zic celor doi care erau acolo să se ducă să danseze că eu stau la masă. Trece ceva timp, alcoolul se duce. Îl întreb pe tipul care stătea dacă mai stă că m-aş mai duce să dansez şi nu vreau să rămân fără masă. Probabil înţelege altceva îmi spune că în curând se ridică. După vreo 5 minute pleacă, mă salută, îmi mulţumeşte. Rămân eu şi masa. Mă crăcănez ca un ţăran. În dreapta, vreo 20 de persoane, în stânga, alte 20 de persoane. Realizez de ce vin câte 20 la o masă. Nu trebuie să stea toţi la ea. Nu trebuie să se cunoască bine, trebuie doar să se ştie. Nu trebuie să fie un grup, pot fi mai multe. În modul acesta toată lumea-i cu toată lumea. În teorie. Stau singur la o masă, cu alcoolul ieşind uşor uşor din mine. Senzaţia ce urmează nu e una frumoasă. Stau la masă. Mă simt ca Tony Montana-n Scarface.
Se duce tot alcoolul. Încep să mă sictiresc. Mă uit la lume. Ascult ritmul, mai dau cu limba pe fluier. Mai suflu-n el. Mai aud cum zbiară djul, VREAU SĂ VĂD CĂ SIMŢIŢI RITMUL! În gândul meu zbier. CARE RITM?! DE CE PM EŞTI AŞA ORB ŞI NU VEZI DIFERENŢA-NTRE HAUSURILE ASTEA DE KKT ŞI MELODIILE ALEALALTE GEN RISE UP?! DE CE TE PĂSTREAZĂ VERE?!
E patru. Nici nu cred că mai e djul. Mixurile de 10-20 de minute au revenit. Fără ritm fără nimic. Se goleşte clubul. Sunt sictirit. Din neanţ apare toată lumea. Mă-ntreabă ce-am păţit. Că de ce m-am supărat. Sunt prea sictirit. Alcool nu mai am în mine, şi de introdus chiar n-am chef, nu vreau să ajung ca ăla pe care l-am prins în budă că voma; şi că tot veni vorba de budă. Cât de greu e să ai o femeie care să se ocupe de curăţenia-n budă. Înţeleg că ăsta nu e Bamboo, dar totuşi să rămâi fără hârtie de şters pe mâini chiar după primele 2-3 ore de la deschidere mi se pare de kkt. Săpun lichid? Nici vorbă!; revenim la mine. Stau, sictirit, sare lumea pe mine precum iepuraşii. Că ce-ai păţit. Că ce ai. Că hai să dansăm. Fac bot şi zic că n-am chef. Întreb partenerul de băut, care n-a mai băut de pe la-nceput când ne tirăm că m-am plictisit. Că hai că mai stăm puţin. Mai dansează lumea-n faţa mesei. Eu mai stau şi mă uit. Îmi descarc sufletul, frustrările, uneia din persoanele care nu-şi arată indignarea faţă de mine prea evident. Trece timpul.
Mă duc. Ridic hainele. Salut lumea, n-am chef de pupici, n-am chef de huguri, atmsofera de yahoo mă scârbeşte oricum. M-am săturat de superficialitate. Dau mâna, şi după aceea fac o aplecare. Probabil nu prea evidentă. Probabil nimeni nu s-a prins că acela a fost semnul de despărţire. La cum ştiu persoanele respective, o să comenteze că nu le-am zis pa. S-a mai întâmplat odată să mi se spună că n-am salutat, din simplul motiv că n-am zis bună şi am făcut un gest cu mâna. Lucrurile astea nu-şi au rostul aici. Poate la următoarea mahmureală.
Ieşim şi plecăm. Căutăm taxi. Nu, Nu, Până acolo? 25 de Ron! (trântesc uşa ca să nu-l bag în origini - nu suport să fiu luat de prost, în special de taximetrişti) Da, haideţi! Ajungem. 10 Ron. O seară plăcută. Era dimineaţă dar asta e. Căutăm un non-stop. Chipsuri şi Cola. Deschid uşa. Împuţim camerele a tutun. Un mic Mortal Kombat, un mic Tekken, hai să vedem cum se bate ăla albul cu ăla negru... ZzZzZz...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu