Cât mai costă un mandat?

2 x Bucăţi Salam = 8 Ron



1 x Roată Caşcaval = 3 Ron



1 x Rulou Ciocolată = 2 Ron



1 x Caserolă Cârnaţi = 2 Ron



1 x Pachet Margarină = 1 Ron



1 x Pachet Brânză Topită = 3.5 Ron



1 x Pachet Zahăr = 2 Ron



1 x Pachet Orez = 2.5 Ron




1 x Conservă Ciuperci = 2 Ron



1 x Pachet Făină = 2 Ron



1 x Sticlă 2L Fanta Portocale = 4 Ron



1 x Pachet Cozonac = 8 Ron



1 x Sticlă Ulei = 6 Ron



1 x Pungă Plastic Roşie Custom-Made = 1 Ron





Faptul că Daniel Marian Vanghelie va fi primar pentru încă 4 ani... PRICELESS!!!



Pentru toate celelalte... există un card... care este de plăteşte orice preţ!

Războiul (ne)Spălaţilor

Din cauza unei întâmplări petrecute la spălătorie, culmea nu odată, ci de două ori, am decis să scriu DOUĂ MARI REGULI ce trebuiesc urmate când te duci să-ţi speli maşina la o spălătorie auto.

1. Când ajungi la spălătorie, întrebi cel puţin două persoane care e ultima şi câte maşini mai sunt de spălat, ca să poţi vedea dacă variantele coincid. Dacă nu, o-ntrebi pe a treia şi folosindu-te de media aritmetică realizezi câtem ai sunt în faţa ta.
2. După ce te interesezi ce şi cum, logic ar fi să te duci la casă să-ţi cumperi spălatul din simplul motiv, că la spălătorie, pe fiecare bon, este un număr de ordine, număr de ordine, pe care ce-i de la spălătorie îţi spun că trebuie să îl respecţi.

Războiul (ne)Spălaţilor

Se face că eu fac parte din oamenii ăia cu fiţe -n ei care decât să-şi spele maşina-n faţa blocului cu găleata şi peria preferă să o ducă undeva să o spele alţii, şi cum am eu ceva cu oamenii-n general, prefer să o duc acolo unde-mi place faţa fiecăruia. Nu suport să vină un Guţă-n miniatură să-mi ceară vreo 10 Ron de-o bere pe lângă banii plătiţi la casă doar ca să-mi spele el maşina mai bine. Înţeleg că e de datoria fiecăruia să câştige un ban în plus, însă aceşti cerşetori cu acte-n regulă-mi provoacă scârbă şi pe ei, ca pe cei de la stopuri îi trimit la mă-sa acasă.

Se face că eu mă duc la benzinărie, întreb câte maşini sunt, mă uit în stânga în dreapta, mai întreb pe cineva, mă duc, îmi iau bonul şi mă-ntorc în maşină înarmat cu răbdare ştiind că dacă fac pac-pac din degete, sfântu' Becalli nu se va pogorî şi nu va curăţa maşinile mai repede. Stai tu acolo ca omul, mai schimbi o vorbă două cu persoanele dinainte sau de după tine, mai trece timpul, mai înveţi ceva nou, mai auzi o idee nouă. Ori asta, ori stai în maşină dai drumul la radio şi te joci pe telefon. Simplu nu? E simplu să-ţi speli maşina, dar e de aşteptat, că la urma urmei, mâine e sărbătoare pe la noi, şi toată lumea-şi vrea podoaba curată. Cum ieri a plouat lumea s-a dus azi şi-o să se ducă mâine, o să stea 2 - 3 ore, dar o să aibă maşina curată.

Ei bine, când ştii că mai ai de aşteptat vreo 40 - 50 de minute, îţi zici, frate, ia să mă duc eu frumos şi să aspir maşina cu aspiratorul. La urma urmei nu pleci la cumpărături, la urma urmei e aceeaşi benzinărie, e la 10 metrii distanţă. Aşa că, ai bun simţ şi-ntrebi pe ăia din jurul tău, dacă -ţi permit să te duci până la aspirator. Zis şi făcut, te duci, te-ntorci, nu se-ntâmplă nimic. Lumea ştie că erai acolo aşa că stai tu şi te gândeşti. Dacă a făcut-o ăla, de ce să n-o fac şi eu? Zis şi făcut, o faci şi tu, faci acelaşi lucru ca cel dinaintea ta, anunţi persoana care va intra înaintea ta la spălătorie că te duci să o aspiri. Te duci, o aspiri, vezi o maşină parcată unde o ţineai aşa că stai deoparte. Intră la spălat maşina dinaintea ta, o pui în locul ei şi-ncepe scandalul. Că tu nu erai aici! Că eu am venit şi mi-au zis că-s două maşini în faţă! Că nu-mi pasă mâncaţi-aş de bon, că puteam să vin să-mi iau bon şi să mă duc la Cora. Că eu n-am timp vere să stau! Că eu trebuie să mă duc să sug pula! Exact. Oamenii trebuie să sugă pula. De ce sug oamenii pula? Pentru că asta-i linişteşte. Eu de fel, sunt un om cu bun simţ, care nu caută scandalul, dar este a doua oară când cineva se bagă-n faţa mea la spălat, şi-mi spune că lui nu-i pasă că tu ai bon, că maşina nu ţi-a văzut-o.
Exact ca-n 89, când stăteam la coadă pentru lapte şi ouă. Ne duceam, stăteam, ţineam rând pentru vecini şi într-un târziu intram . Deh, pe-atunci era bine, nu erau bonuri de ordine, nu era nimic, conta că stăteai de la 5 dimineaţa până la 7 când se deschidea magazinul. Conta că ăla nu era-n faţa ta când ai venit şi nu ştie nimeni altcineva de el. Şocant, dar eu unul, prefer să cred că am evoluat, şi consider această tehnologie aceea a bonurilor de ordine una care să facă viaţa mai uşoară, însă nu e aşa. De ce nu e aşa? Pentru că instinctul de mahala pe care-l are orice român în suflet, iese la iveală când el vede că lucrurile nu stau chiar aşa cum i se par lui. Domnii mei înapoiaţi, respectuos vă invit să vă treziţi puţin la realitate, să trăiţi în prezent, să nu mai plângeţi că pe vremea lu' ceaşca lucraţi în fabrici şi uzine iar că acum sunteţi nişte amărâţi taximetrişti al căror bun simţ este sublim dar lipseşte cu desăvârşire şi aş vrea să urmăriţi setul ăla strict de reguli care acţionează-n fiecare domeniu al societăţii.
Ca să-nchid paranteza pe care n-am deschis-o după ce am zis că sunt om liniştit, încep prin a vă spune că-n momentul respectiv mi-a sărit mie ţandăra şi am fost la limită, de a nu-l trimite pe respectiv pe rând, în pula mea, în pizda mă-sii şi-ntr-un final în morţii mă-sii. Aşa liniştit cum sunt eu şi cu faţă de persoană dereglată mintal, era să mă trezesc cu gâtul stimabilului în mână. Acel stimabil care nu vroia să audă de bon, deşi cel care se ocupa de-ntreţinerea spălătoriei i-a spus acelaşi lucru, acel stimabil care ştia că-s doar două maşini în faţa lui, acelaşi stimabil care mai că m-a făcut prost pe faţă că am plecat eu din parcarea predestinată clienţilor pentru spălătorie, din plecarea mea, rezultând "pierderea rândului". Eu nu-nţeleg cine pula mea se cred aceste specimene de vârsta a doua-nspre a treia, care dacă te văd fără fire albe-n cap, cred că te pot prostii pe faţă. M-a invitat omul respectuos să mergem să-mi dea cei de la casă banii-napoi. Mai să mă ia de mânuţă. Când a văzut că nu merge a-nceput să ridice tonul, a-nceput să mă ameninţe, a-nceput să-mi zică că pătimesc în Vinerea Mare. Auziţi voi, pătimesc în vinerea mare? Şi dacă ziceam că-s catolic ce mai făcea? Îşi scotea capul din fund şi se mai gândea la alte vorbe de duh? Conversaţie-ntre doi proşti ce să mai. Eu prost că n-am lăsat scris pe uşa spălătoriei, MAI ESTE O MAŞINĂ CARE ESTE LA ASPIRATOR şi el prost că nu e-n stare să urmeze nişte reguli banale pe care acea societate le-a impus clienţilor. Într-un final ăla mai deştept a cedat şi mi-a zis că dacă tot îi vreau locul să i-l iau, că să lase de la el că e săptămâna patimilor.
You stupid fucking religious pricks. Sunt sătul de voi. De rataţii ăia careu umblă-n cămăşi albe prin parc cu block-notesul în mână, care vor să-mpărtăşească cunoştiinţele lui Iehova, voi ăia, care vă duceţi în fiecare Duminică la biserică, staţi ca proştii-n picioare câteva ore bune, şi daţi bani ca să comunicaţi cu Dumnezeu. Vreţi să şochez? Vreţi să târăsc niţel prin noroi această mare sărbătoare a Învierii Domnului? (Iisus Hristos) Nu vreţi? Eu nu vreau decât să mă lăsaţi în pace.

Concluzia: Dacă sunteţi prea-napoiaţi să vă comportaţi în societate staţi în pula mea acasă că pe mine nu mă plăteşte nimeni să beat some sense into your stupid asses. În speranţa că cineva citeşte acest lucru vreau să vă rog din toată inima, să faceţi sex FOLOSIND PREZERVATIVUL sau alte mijloace ANTI-CONCEPŢIONALE, pentru că sigur, de AVORT nu vreţi să auziţi şi sincer, sunt sătul de câte specimene proaste, nespălate şi needucate cutreieră patria noastră dragă. FOLOSIŢI PREZERVATIVUL!

Profanităţi

Ce pot să zic decât că titlul spune totul? N-am mai venit de o grămadă pe timp de-aici să-mi exprim frustrările şi să vă fac fericiţi că sunt unii care o duc mai prost ca voi?! (sau care se prefac că o duc mai prost ca voi şi se prefac că au mai multe probleme ca să aveţi voi o părere mai bună despre voi.. aka să vă credeţi mai [i]inteligenţi[/i] - [i]*râsete maleifice în întuneric*[/i])

Ce probleme aş putea să abordez azi decât banalele probleme de zi cu zi, pe care le ştie deja toată lumea şi care nu-s o noutate, însă împărtăşindu-le cu voi mă fac să mă simt mai bine.


Prima problemă pe care o abordăm, o reabordăm, sau de care ne plângem e: de ce organul meu primesc mailuri de căcat? Culmea, nu le primesc în directorul spam, le primesc în directorul inbox. Întrebări penibile de genul, eşti gelos, te crezi mai deştept ca alţii sau ai pula mai mare ca prietenii tăi? Ce pot să zic, nişte genii ascunse au deschis un site care cel mai probabil te face să-ţi introduci adresa de mail şi parola şi alte genii s-au găsit să le introducă. Zara se-ntreabă: Ce vinul meu? Şocant, ştiu, mai bine mă duc în pm pe stradă şi aştept să fiu abordat de vreun aurolac care să-mi ceară bani decât să deschid mailul de fiecare dată când sunt anunţat că am primit un mail nou.

A doua problemă, reabordată, cred... probabil, este pupul pe mess, cunoscut şi ca p00p, aka poop aka, vai de pm ce proşti sunteţi că nu ştiţi că poop = shit. Bong, motherfuckers. Poop scris aşa nu-nseamnă acelaşi lucru cu pup ul scris românesc, dar de, ignoranţa şi neştiinţa vă face cul. GG, idiots. Pi.eS, mă doare fix într-un anumit cap că mă pupaţi pe mess, mai bine m-aţi pupat acolo şi când aţi fi faţă-n faţă. (cască scârbit)

A treia problemă abordată este problema copiiilor uitaţi de părinţi. Dacă ai 12 ani şi eşti lăsat în parc nesupravegheat înseamnă că viitorul tă nu este prea portocaliu şi-nseamnă, în acelaşi timp, că dacă o să apară părintele la televizor şi-o să afirme că al său copil era cuminte şi n-a avut zile, acel părinte merită să fie lovit peste faţă, cu membrele plodului lor. Faptul că e copil nu este o scuză dobitocilor, cum faptul că nu sunteţi în stare să îl creşteţi nu scuză faptul că aţi fost atât de tâmpiţi încât să nu folosiţi protecţie când v-aţi tras-o ca nişte iepuri sau n-aţi apelat la avort pentru că era nişte retardaţi prea credincioşi.

După trei urmează patru, aşa că evidentul nu face altceva decât să ne spună, din nou, că şoferii români sunt proşti. Când vezi o maşină parcată în mijlocul intersecţiei (ps: am poză) nu poţi decât să te-ntrebi de ce pt au atât de mulţi carnet şi nu te face să te-ntrebi decât dacă gaborul ăla care a luat şpagă va fi pedepsit de nişte forţe superioare care asigură balansul în lume. Fraţiorii mei, lăsaţi-vă de condus dacă-n anumite circumstanţe vă pierdeţi, nu de alta, dar e cam greu ca alţii să aibă grijă şi de voi. Stay the fuck down, daţi banii pe taxi, sau înghesuiţi-vă în RATB. Fuck off!

Şase, un multiplu de număr magic, că parcă asta era trei. Păi la şase putem să spunem din nou de mesajele din directorul spam şi putem să le comparăm cu aşa numita presă din România. Vorbele chiar nu-şi au rostul, dar nu pot să afirm decât că, dacă noii jurnalişti sunt la fel de jurnalişti ca cei de acum, prefer să mă duc, să-mi pun organul pe borcanul weceului, şi să trântesc capacul de el până ce voi zace în propria mea baltă de sânge. Şocant, ştiu, dar nu la fel de şocant ca prima pagină dintr-un anumit ziar care ne spune că o domnişoară semi-dezbrăcată, şi prea proastă să acorde prioritate, a adoptat un miel ca să-l salveze de la o sacrificare, ce urmărea normele europene. O singură lacrimă-n curge, după aia deschid youtubeul şi caut cry me a river.

Am zis de şase şi am uitat de cinci. Nasol, nasol. Problema e că nu ştiu ce să mai zic la cinci. La cinci aş putea să abordez probleme mai serioase, de genul salvaţi animalele fără casă; problema majoră ar fi faptul că personal nu doresc să salvez ţiganii ci prefer să le prind capul în portieră tuturor care cerşesc pe la stopuri şi-ncearcă să-mi murdărească parbrizul cu rahaturile lor de ustensile de curăţat. Go the fuck back home, mai buzunăriţi pe cineva şi muriţi în pace sub cele 10 turle de casă. Piss off!

Şapte, e număr divin parcă. Că tot e număr divin, o să vin cu nişte versuri dintr-o melodie veche, descoperită recent. Versuri care, personal le consider genial chit că par superficiale.

Ai atitudine când te zbaţi pe house ca molusca
Te urăsc ca pe rockerii specializaţi in balade
Şi o să vărs o ploaie de lacrimi sunt un tip cumsecade
Eşti un milionar calvid care a inghişit un fluieraş
Cântă şi te scoatem ca pe o maimuţă la cico in oraş
Eşti activ la tv, fetele te ştiu pasiv
Tricoul tău mulat te face să pari bolnav de hiv
Opriţi-mă sau vă târăsc pe rând pe toţi in noroi
Şi pot să scot milioane din muzica dacă agresez un butoi

[...]
Nu mai eşti gipsy băi portoricanule?
Ce e cu mersul ăla şi cu sincroanele, te strâng sandalele?

Ce pot să zic? GENIAL! GENIALE VERSURI! Yeah, superficiale, yeah, bitch u bitchez, că n-au mesaje subliminale, plângeţi-vă că-s prea pe faţă, plângeţi-vă că nu-s superficiale, plângeţi-vă că vă regăsiţi în ele, plângeţi ca nişte copilaşi micuţi că v-am dereglat lumea perfectă, ofticaţi-vă, că n-au zis nimic de emoii imo, parcă puteau introduce o mică rimă legată de nişte insigne care pică şi se ridică. Oricum, un cântec de GG! un cântec dedicat tuturor românilor. De la arfiştii artişti, până la maneliştii care umblă cu papuci argintii peste care cad nişte pantaloni albi băgaţi în nişte şosete cu aceeaşi culoare şi care se folosesc de redarea mp3 a celularului pentru a face lumea să vomite prin diverse parcuri. Kudos to you bitches! Hai GG! şi Jet! că-nţelegeţi mai bine. p00p!

Ştiu sigur că mai vroiam să zic, deşi într-un fel ar fi trebuit să mă opresc la şapte, daaaaaar. Daaaar, stau şi mă gândesc, şi mă-ntreb ce vroiam să mai zic. Oare mai vroiam să mai zic ceva? Oare vroiam să mai iau pe careva cu organul? Oare ce?! Oare cum?! zOMFG! De ce? Sau cum! Huh?! BONG!

Cetăţeanu' Turmentat vă urează un călduros, SOD OFF!!!

Clash of the Titans

Mare derby, mare. Toată ţara, s-a strâns în faţa televizoarelor, a uitat de mic de mare pentru a privi această înfruntare a TITANILOR. Ţinând cont de întâmplările care s-au întâmplat în această confruntare epopeică, eu unul m-am gândit că s-a-ntâmplat ceva.

Personal am mai multe teorii. O să le-mpărtăşesc cu voi, true believers.


1. Prima Teorie - îmi place să o numesc şi Teoria Relativităţii

După cum se observă, Lovin, este lângă arbitru în ambele fazele. Eu zic că-n prima fază, Lovin, l-a scuipat în cap pe arbitru, cu un scuipat, îngheţat. De ce zic asta? Se observă că arbitrul se ia de cap, şi nu observăm nici un obiect, observăm că arbitrul nu stă să caute obiectul, observăm că Lovin se duce înspre arbitru extrem de rapid, iar în a doua fază, Lovin, care este în stânga cadrului, aruncă cu acea "chestie galbenă", pe care probabil o ţinea ascunsă-n protecţia aia de la mână, după care urlă la arbitru şi-i spune că iar s-a aruncat din teren. Se observă că atunci când arbitrul fluieră finalul Lovin ştia că meciul este câştigat.



2. Teoria Numărul Doi aka Adevărul Relativ

Suporterii sunt ţărani, la fel cum şi românii sunt hoţi. Nu sunt ţărani care muncesc pământul, sunt nişte dobitoci care nu ştiu să se repespecte-ntre ei ca oameni, şi sunt nişte graşi umflaţi care au băut bere la qpack pentru că la noi contează cantiatea nu calitatea. Au venit nişte rataţi cu slujbe de kkt şi înconjuraţi de o aură berică ca să o numim aşa, şi s-au gândit ei, că a se uita la meci nu e înde-ajuns, că a-njura de mamă oamenii ăia care-s plătiţi nu e de ajuns, aşa că de ajuns era, să le phută ceva-n cap. Mai întâi au aruncat în piticotul ăla de Neşu, care, fie vorba-ntre noi, are faţă de căţeluş cu ochii mari, şi după aia, au văzut că-s mulţi stelişti strânşi într-un loc, şi şi-au zis, aoleo să moară mama. nu am cum să ratez şi au aruncat cu ceva-n teren. Suprize, surprize, când eşti beat muci, nu vezi bine, când eşti beat muci, nu mai eşti tu, şi dacă tu eşti un ratat care oricum nu reuşeşte să arunce gunoiul la coş, cel mai probabil dintr-o gloată de oameni, o să nimereşti pe cine nu trebuie, aşa că, boom, ceva l-a lovit pe arbitru-n cap.
Arbitru se duce şi spune că dacă se mai aruncă cu kkturi în teren opreşte meciul, dar alcoolul din sânge ne face viteji, aşa că beţivii şi-au zis. mă dah cine se pwla mea se crede ăsta să moară mama? ia să demonstrez eu că e un mwist. Aşa că ce faci?! CE FACI?! E simplu, îţi scoţi chiloţii galbeni şi-i arunci în teren, şi nu oriunde, lângă arbitru, aşa că, demonstrându-ţi vitejia, te poţi duce fericit acasă să tragi o labă pofticioasă în timp ce nevasta urâtă doarme lângă tine-n pat.



3. Teoria Numărul 3 aka Becalli e Dumnezeu

Becalli e trimisul lui Dumenezu. Defapt el e trimisul Diavolului, însă-n înţelepciunea Lui, adică a Diavolului, ne-a făcut să credem că Becalli e trimisul lui Dumenezeu. Fiind trimisul lui Dumnezeu, Becalli are putere nelimitată. Ca să traducem putere nelimitată în limba română spunem, bani fără număr, FĂRĂ NUMĂR! Ţinând cont de aceste detalii rezultă următoarele lucruri:
- Becalli a plătit galeria rapidistă să arunce cu kkturi în teren, pentru ca echipa lor să fie descalificată şi Steaua să câştige, deoarece Steaua nu era-n stare să bată Rapidul în Ghenă[. ăăăh, sub Podul Grant, în ghenă-s dinamoviştii; aşa e mai bine. Ţinând cont că au primit bani să-şi ia supplyuri de qpack pentru un an, rapidiştii au făcut ce li s-a cerut. Şi-au descalificat echipa.
- Becalli, de când e la Steaua a angajat spioni în fiecare galerie din România. I-a antrenat, i-a pus să se infiltreze, ca-n momente speciale ca acestea, ei să-l ajute să iasă-nvingător.
- Becalli, fiind trimisul diavolului, îşi foloseşte puterile necurate şi-i face pe suporterii rapidişti să arunce cu obiecte-n teren, toate acestea, din tribuna oficială, unde el stă, cu Giovanni şi zâmbesc machivaleic.

Trei e număr magic, trei e număr românesc, trei e cea mai întâlnită notă prin şcoli şi licee, aşa că ne oprim la trei teorii, toate plauzibile, toate ce pot fi adevărate. Care este cea adevărată? Te lăsăm pe tine să decizi! Dă un sms cu 1, 2 sau 3, la.... ăăăh, staţi aşa că am greşit locul. Te lăsăm pe tine să decizi! Ai şi tu teorii? EXPUNE-LE!

P.S. Trebuie să recunoaştem că zâmbetul lui Lăcătuş parcă este sfârşitul unei reclame la mastercard, este Priceless, nici când a zis Le-am tras-o! dinamoviştiilor n-am văzut un asemenea zâmbet.

ŢINEŢI APROAPE!

Românul s-a născut poet...

... mai bine zis, ţăran. Când spun ţăran nu mă refer la persoanele acelea care locuiesc în mediul rural şi care muncesc pământul cu mâna, care-n mare parte merită un respect mai mare decât toţi boierii din oraş ci când spun ţăran mă refer la acel grup de persoane care dă dovadă de o nesimţire totală.

De fiecare dată când a sărit cineva la gâtul unui şofer care a parcat maşina incorect, am zis că trebuie să-l domolesc pe respectivul. Am încercat să-i explic că unele maşini sunt parcate mai aparte din simplul motiv că nu sunt locuri de parcare disponibile. În momentul de faţă retrag ce am spus la momentul respectiv. Maşinile sunt parcate cum sunt parcate deoarece şoferul român e ţăran. De ce e ţăran? Păi, în principal pentru că românul e ţăran, iar asta va reieşi din rândurile următoare.
Se ia o locaţie, Complexul Comercial Băneasa, sau cum s-o numi zona aia de lângă Aeroportul Băneasa unde e Ikea, Bricostore, Carrefour, Mobexpert, Flanco, Media Galaxy & Co. Zona aia, în opinia mea de om care se uită la mult prea multe filme este "genială" din simplul motiv că este un spaţiu imens care oferă diverse servicii, dar pe lângă aceasta, are o parcare imensă, lucru, demn de respectat. Faptul că parcarea este atât de mare nu mă face decât să mi se umple inima de fericire şi să afirm în sinea mea, ete domn'e. suntem şi noi europeni. Din păcate, sentimentul acesta îţi trece repede, şi-n sinea ta oftezi, ţărani mai suntem! Educaţia românului este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Tind să cred, că noi, ca popor suntem echivalentul a ceea ce-n engleză se numeşte street-smarts şi nimic mai mult. Bun simţ - lipsă, decenţă - lipsă, respect - lipsă, şi aş putea să continui copiind cuvântul lipsă la nesfârşit. Deşi am mai fost în zona respectivă, astăzi s-a-ntâmplat prima oară să mă duc în weekend în locaţia respectivă şi să observ că românul e ţăran. Deşi era destul loc în parcare, maşinile erau parcate pe trotuar, căţărate pe borduri, oprite-n faţa altora cu avaria pornită, exact în faţa intrării în magazin. De ce? Pentru că omul vrea să coboare din maşină şi la al treilea pas să intre-n IKEA. Cum adică să meargă 50 de m pe jos? Doar e dreptul lui să parcheze maşina-n faţa magazinului prin care, cel mai probabil va intra, se va uita dezinteresat şi nu va cumpăra nimic. Nu contează, trăiască termenul englezesc de browsing şi trăiască toţi cei care ştiu să-l folosească. Contează că am maşină străină şi am pus-o la intrarea-n magazin! Locurile alea de parcare? Dar ce? Sunt tâmpit să merg atât pe jos? Pleacă bă, că nu deranjează pe nimeni dacă o pun aici. Acum chiar înţeleg, că faptul că se consumă fonduri, pe niste idei, utopice numite parcări în Bucureşti este o pierdere de vreme. Dacă aceste parcări nu or să fie făcute în aşa fel, încât fiecare să aibă maşina la geam, fiţi siguri că nu vor fi folosite.

Dacă tot vorbim de şoferii români, putem să mai spunem că aceştia-şi etalează gradul de ţărănism prin modul în care reacţionează când vine vorba de parcare. Aici lucrurile sunt superbe. Un ţăran parchează maşina din prima, se dă jos din ea, o-nchide şi pleacă fără să observe că a parcat-o în aşa fel încât ocupă două locuri de aprcare. (a se citi modul în care am scris fără să observe pentru a-nţelege exact ce vroiam sa zic) Un alt ţăran vede că cineva-ncearcă să facă o parcare paralelă şi din cauză că persoana respectivă nu reuşeşte manevra, cel din urmă se gândeşte să o ajute folosindu-se de claxon şi de faza lungă, în timp ce scoate capul pe geam şi oferă câteva indicaţii tehnice arătând cât de bine poate să bage el pe alţii prin locul în care s-au născut, un alt ţăran se gândeşte că el nu o să stea prea mult cu maşina parcată, aşa că ce mai contează dacă dublează o altă maşină parcată sau că ocupă o bandă de circulat? Un alt ţăran observă că cineva şi-a parcat maşina-n locul lui şi-ncepe să claxoneze... şi claxonează... şi continuă să claxoneze, şi după un sfert de oră te-ntrebi cine e mai ţăran, ăla care a pus maşina pe locul altuia sau ăla care claxonează ne-ncetat de cinşpe' minute gândindu-se că-n modul acesta, locul lui se va elibera. Am spus că mă leg doar de ţărănismul şoferului român când vine vorba de parcare, deoarece de ţărănismul din trafic ştim deja. Personal ador modul, în care, mai nou, deşi avem parte de atâta tehnologie, cel mai normal mod de a chema pe cineva jos este folosirea claxonului. Există celulare, se pot da smsuri, cu puţin mai multă tehnologie dai şi e-mailuri, poţi intra chiar şi pe mess, însă nu, e greu să te foloseşti de ea. Dacă aştepţi pe cineva şi vezi că nu mai vine, claxonezi de două trei ori şi aştepţi. După care, claxonezi iar... şi iar... şi-ţi dovedeşti superioritatea intelectuală.

Mai există şi alte moduri prin care românul demonstrează cât de ţăran este însă mi-am zis că voi aborda problema, folosindu-mă de acţiunile şoferilor români când vine vorba de parcare.

Coffee and Cigarettes

Titlul, suge. Ştiu şi eu asta. Adică sucks sau sux cum doriţi. Îmi lipseşte inspiraţia. De ce? Este destul de simplu. N-am mai băut nimic de duminică, iar prin băut mă refer la băut alcool. De fiecare dată când vreau să scriu ceva, bag puţin în sânge, aş spune, bag cu cap, însă defapt, bag până mă satur. De data asta, nu. Ţinând cont că au trecut 7 zile, ar trebui să mă ridic, să-mi spun numele şi să zic cât de mândru-s de faptul că n-am mai băut alcool de 7 zile, însă adevărul e altul. Adevărul e, că dacă nu bei alcool trebuie să-ţi găseşti o ocupaţie, o ocupaţie alta decât a mânca, şi-aici intervine problema. Nu bei alcool, iar dacă toată ziua n-ai făcut nimic, în aşa fel încât seara să te simţi obosit, la lăsarea întunericului începi să te frămânţi şi să realizezi cât de bine ar fi fost dacă ai fi dat un păhărel două peste cap, sau dacă, ai fi făcut altceva decât să te holbezi în monitor toată ziua. Te gândeşti că poate ieşi puţin la o plimbare, însă îţi e prea lene, aşa că aştepţi să tragă lumea de tine ca să participi la alte activităţi. Tras e mult spus, pentru că-n starea-n care eşti, orice propunere este binevenită, şi ideea că te mai socializezi niţel te bucură, însă nu despre mine şi alcool era vorba, era vorba de titlu, începusem să vorbesc de titlu. Ce aş putea să mai zic eu de titlu? Păi aparţine unui film şi... şi cam atât. Nu are decât, într-o mică parte legătură cu textul, însă am învăţat de la presa (care este mai mult de scandal) din România că acest lucru nu contează şi este chiar încurajat.
Sâmbătă seara... din nou, din nou dorinţa de a nu face ce ai făcut toată săptămâna, adică de a sta-n casă, sau de a te duce pe patinoar, sau de a face ce faci de obicei în timpul săptămânii. Sâmbătă... ce zi... am ajuns să-mi doresc să sar peste weekend şi să ajung direct în timpul săptămânii. Anul trecut "trăiam" pentru weekenduri, gândul că acestea vin mă facea să fiu mai relaxat în cele 5 zile de muncă, însă acum, nu, acum gândul că vine weekendul nu mă-ncântă deoarece mă gândesc, că iar vin două nopţi în care ar trebui să fac altceva decât a sta în casă. Dornic să mă supun acestei reguli am reuşit să ies. Am ieşit din casă, şi din mila bunului Dumnezeu, nu am mai ajuns printr-un club cu bubuituri. N-am ajuns acolo, pentru că nici nu vroiam, aşa că dacă invitaţia nu era acompaniată de sex oral, în club nu m-aş fi dus nici mort. Biliard. E sâmbătă seara, e Bucureşti şi e biliard. Îţi găseşti partener de bilă, deoarece dacă te-ai duce şi te-ai juca singur, s-ar uita toţi cu nişte ochi la tine de parcă l-ar fi văzut pe Bigfoot, şi-ţi storci creierii unde să te duci. Găseşti câteva locaţii, te sui în maşină şi iată că-ncepe aventura.
Ajungi în IDM Club, unde te duci, iei bon de ordine şi observi că pe el scrie 466 iar bonul care "se serveşte" este 215. Te uiţi la bon, te uiţi la display, iar la bon şi iar la display şi-ţi zici, măh ce pula mea? (ştiu ce o să ziceţi. O să ziceţi băh prostule, dar de ce n-ai făcut bă rezervare? păi rezervare n-am făcut, din cauza faptului că nu am card de membru IDM Club. De ce n-am card de membru? Pentru că de obicei nu dau pe-acolo şi chit că aş fi avut card, rezervarea ar fi trebuit să o fac până în ora două. În concluzie, FUCK THAT) Pleci din IDM Club şi zici că te duci în Texas. Texas este "adânc în regie".
Ca să ajungi în Texas, trebuie să plăteşti 2 Ron la intrarea-n "Regie" şi să petreci următoarele 60 de minute pentru a găsi un loc de parcare. (ştiu, îmi veţi spune, băh, de ce n-ai parcat-o afară? - răspunsul este pe cât de simplu pe cât de evident. Nici pe-afară nu era loc) Te plimbi tu pe nişte aleiuţe înghesuite şi găseşti un loc şi mai înghesuit. Fericit te dai jos din maşină când apare ţiganu' să-ţi zică că băh mâncaţi-aş frate, dar nu puteai să o parchezi tu aşa să mai laşi loc de una? te uiţi la el cu dispreţ, îţi vine să-l iei şi să-i pui capu-n portieră, te uiţi la maşină, te uiţi la el, încerci să nu-l iei cu pula, îi zici respectuos două, te sui în maşină şi cauţi alt loc de parcare. Te mai învârţi tu vreo 30 de minute, mai vezi câteva specimene dintr-astea, le priveşti cu dispreţ, te abţii să nu deschizi geamul şi să le scuipi între ochii, care sunt poarte către sufletul binevoitor al acestora şi treci mai departe. Găseşti loc. Parchezi maşina. Te uiţi ca nu cumva să te ia vreun asemenea jeg uman în colimator şi pleci în speranţa că nu vei găsi maşina zgâriată. În drumul tău, dai de aceleaşi jeguri umane care-ncearcă să se tocmească cu săracii şoferi. Deşi la 2 paşi este secţia de poliţie şi deşi patrulele se plimbă de zor, aceste creaturi ale nopţii, aceşti bizinis meni respectabili îşi desfăşoară activităţile în pace, nedaranjaţi de lege. Tu-ţi iei amendă dacă sui maşina juma' pe trotuar, dar domnii, primesc o bătaie pe umăr şi un zâmbet larg. Îşi fac treaba. Dumenezeu să-i ajute. Păi acum să mă scuzaţi că-s rasist doamnelor şi domnilor, dar uite cum îmi bag eu respectuos PULA în jegurile astea umane. O să ziceţi că nu toţi sunt ţigani, şi aveţi dreptate, însă-n seara asta eu îmi bag pula în EI, pentru că numa' domni de etnie d-asta am găsit. Vedeve-aş arşi pe rug nenorociţilor! asta pentru că nu pot să vă iau eu personal la pumni şi să simt cum se mulează carnea voastră pe pumnii mei şi cum aceştia devin de un roşu superb. Citând un cântecel foarte drăguţ, I HOPE YOU DIE! iar această dedicaţie este transmisă şi puradeilor care trăgeau din pungă-n aceeaşi zonă, lângă aceeaşi secţie de poliţie.
Ajungi în club, iei bonul de ordine, te uiţi la el, vezi că scrie 90, te uiţi la display, vezi că scrie 30. Stai... şi dintr-o dată izbucneşti! FUCK! izbucneşti în interior. Nu faci o scenă, nu te exteriorizezi. Vrei să pari normal. Ai de aşteptat 70 de numere, într-o cameră prost aerisită, cu muzică ce bubuie şi cu fum de ţigară cât cuprinde. Trec 30 de minute, trec 60 de minute, realizezi că-ncepe să-ţi fie frig, preferi să-ţi fie frig şi să stai la uşa de la intrare decât să stai în fumul ăla de ţigară. O fi frig, dar parcă, în adâncul sufletului speri că n-o să ţi se-mpută hainele. Speri că nu vei duhni a ţigară. Bineînţeles că deşi speri, ştii că lucrurile vor sta altfel. Stai şi aştepţi. Aştepţi sâmbătă seara să joci biliard şi nu ai unde. Nu vrei să bei şi să conduci, nu vrei să fumezi sau să prizezi, nu vrei să te duci prin cluburi unde ţi se oferă ectasy-n toalete, vrei să joci biliard şi nu ai unde. Aştepţi de trei ore şi te-ntrebi cu ce ai greşit. Te-ntrebi ce trebuie să faci ca să te distrezi sâmbătă seara. Asta e, întrebările au luat sfârşit, rândul ţi-a venit. Eşti fericit, ridici bilele şi te duci la masă. Mese-nghesuite, muzică prea tare pentru un club care se doreşte a fi mai mult bar , pentru un local care are mese de biliard, bowling sau ping-pong, şi fum de ţigară. Fum de ţigară în exces. Realizezi cât de frumoasă e viaţa, când auzi diverşi cunoscuţi cum s-au apucat de fumat din simplul motiv că fumatul pasiv este mai periculos decât cel activ. Ţinând cont de faptul că opţiunea de zone pentru frumători şi zone pentru nefumători , cel puţin la noi în ţară este aproape cu zero, zonele pentru nefumători, ori neexistând ori fiind extrem de mici, pot să zic, cu mâna pe inimă, şi cu vestea anti-glonţ pe mine că interzicerea fumatului în localuri m-ar face să sar în sus de bucurie.
Oricum, nu mai contează. Obosit te-apuci să dai la nimereală-n nişte bile. Dai prost, dai strâmb, dai pe lângă, te amuzi. Pentru două ore de amuzament prostesc, ai stat în frig, ai consumat gazul, te-ai abţinut de la acte de violenţă ce pot fi considerate hate crimes, ai inhalat fum şi... şi ai aşteptat 3 ore. Realizezi că... viaţa e frumoasă, aproape perfectă. Atât de perfectă că atunci când ajungi acasă şi speri să-nlături mirosul de fum, ai o mică speranţă, o speranţă care te face să crezi că va curge apa caldă. Apa caldă curge, însă este rece, atât de rece de ai zice că ai dat drumul la robinetul de apă rece. Asta e, cu apă rece, în speranţa că eşti destul de puternic pentru a evita o pneumonie încerci să scoţi mirosul de ţigară din corp şi păr... ce pot să zic. Viaţa e frumoasă! sau poate că ar trebui să zic I hope you die!

Hard Rock Cafe Bucharest

Aş spune că titlul este destul de sugestiv, dar ţinând cont că "localul" în sine, era pe jumătate gol când am ajuns în el tind să cred că mai mulţi de jumătate din cei care vor citi titlul se vor scărpina în cap.

Hard Rock Cafe este mai mult decât un local mai mult decât o cafenea mai mult decât un club. Hard Rock Cafe este un brand recunoscut pe plan mondial. Nu este bodega-n care intri şi simţi miros de mucegai, înaintezi şi vezi cum liceeni de 15 ani stau îmbrăcaţi în negru şi-şi aşteaptă berea de 4 lei, fie ea Stejar, fie ea Ursus, după care se aşează la o masă lipicioasă şi-ncep să-şi schimbe saliva, luând pauză pentru a mai cumpăra un lichid ce-i face să ameţească. Hard Rock Cafe, nu este cafeneaua, unde se uită lumea urât la tine dacă nu eşti îmbrăcat cu sclipici, sau te servesc cu scârbă dacă nu pari că vei lăsa un bacşiş gras, sau dacă nu comanzi de 100 de Ron, Hard Rock Cafe, nu este clubul unde dai de namile, ce-şi revarsă burta printr-un tricou strâmt şi un pantalon ce are talia undeva-n zona penisului, în timp ce lângă ei stă o blondă care ştie bine de ce stă lângă ei, nu e nici clubul ăla, unde dai de haine multicolore, mai ceva decât curcubeul, şi de nişte tunsori făcute cu placa, în Hard Rock Cafe n-o să auzi bubuituri ce se repetă 10 minute, pe care să dai din cap într-un mod robotic. NU!

În Hard Rock Cafe, când intri, cineva te-ntâmpină şi te-ntreabă cum îţi poate fi de ajutor. Acel cineva n-are nici faţă de puşcăriaş şi n-are nici muşchi, acel cineva nu-ţi cere bani ca să-naintezi şi tot acel cineva te-ntreabă dacă poate să-ţi ducă haina la garderobă, garderobă, unde nimeni nu se aşteaptă să dai 5 ron ca să te trezeşti cu buzunarele intacte. După ce-ţi laşi haina, asta dacă doreşti, nu eşti obligat nici să iei loc, nici să intri-n shop. Eşti obligat să faci ce vrei. Dacă intri-n shop te uiţi şi ieşi, nu o să-ţi arunce nimeni vreo privire urâtă, iar, dacă stai să te aşezi la vreo masă, n-o să te oblige nimeni să faci consumaţie. Hard Rock Cafe, are personal ce poartă aceeaşi uniformă, ce ştiu ce-nseamnă bunele maniere şi după care nu trebuie să alergi dacă doreşti să pui vreo întrebare. Hard Rock Cafe, este acel loc, unde te duci, numai dacă ai un minim de cultură când vine vorba de muzica adevărată. Muzica asta adevărată, nu sunt acele bubuituri pe care te mişti cu stil dacă ai combinat o pastilă de ectasy cu jumătate de sticlă de Jack Daniels, muzica adevărată, e aia, care spunea ceva. E aia, care pe lângă instrumentală avea şi nişte versuri, avea chiar mesaje, e aceea muzică care, pentru unii era un mod de a se lupta cu puterea, nu de a prostii masele. În Hard Rock Cafe, găseşti muzică bună şi nimic mai mult, însă, dacă tu nu ştii să te mişti decât pe muzica din Maxx sau Krystal, mai bine stai departe, că nu ai avea cum să apreciezi un asemenea loc. Hard Rock Cafe nu este un simplul "local", este LOCALUL! Aici termeni ca stil şi substanţă se află-ntr-o balanţă perfectă.

Hard Rock Cafe este Hard Rock Cafe. Te poţi duce la bar, să stai la o tacla alături de un pahar de alcool rafinat în timp ce asculţi concerte live în fundal, sau poţi să le vezi şi respectiv auzi, înregistrate cu ajutorul zecilor de televizoare ce se găsesc în local. După o mică conversaţie, dacă simţi nevoia să te culturalizezi, începi să te plimbi şi să te uiţi la instrumentele şi costumele expuse în acest locaş. Vezi instrumentul chitaristului de la Motley Crue, cu autograful acestuia, vezi costumele lui Rod Stewart sau Elton John, sau vezi chitara cu autograf a lui John Lennon. Făcând turul localului, mai poţi observa discuri de aur sau platină, primite de diverşi artişti pentru vânzările de albume. Dacă eşti obosit şi simţi nevoia să stai jos sau să mănânci ceva te poţi aşeza ori într-un counter (adică o masă-nconjurată de o canapea din trei părţi) ori pe nişte scaune de bar ce sunt puse în jurul unei mese înalte, sau de ce nu, te poţi întoarce la bar.

Dacă decizi să comanzi ceva de mâncare Hard Rock Cafe, îţi oferă o diversitate de preparate culinare, preparate specifice, bucătăriei americane şi nu numai. Dacă doriţi să mâncaţi ceva care să aibă legătură cu Hard Rock Cafe, puteţi să comandaţi Legendary Burger, (ce poate fi văzut în imaginea de mai jos; calitatea imaginii nu este de invidiat, însă data viitoare, vom merge cu aparatele digitale după noi) sandwichul definitoriu pentru Hard Rock Cafe. Ţinând cont că înainte să-l comandaţi veţi vedea că acesta costă de 32 de Ron s-ar putea să vă gândiţi că decât să plătiţi banii ăia, mai bine vă duceţi la McDonalds şi pentru 10% din sumă, cumpăraţi un Hamburger acolo. Aici intervin din nou, cei doi termeni de mai sus, stil şi substanţă. Este lesne de-nţeles că este de-a dreptul strigător la cer să dai pe un sandwich o asemenea sumă de bani, însă dacă stai bine şi te gândeşti, la Hard Rock Cafe nu te duci să mănânci zilnic, Hard Rock Cafe nu este un fastfood care-ţi dă mâncare înfăşurată în hârtie sau într-o cutie de carton, Hard Rock Cafe este Hard Rock Cafe, iar în momentul în care vei primi comanda vei observa acest lucru. Sandwichul acesta, pe care-l vom numi Hamburger de-acum înainte, are dimensiuni considerabile, şi pe lângă acest aspect, el vine cu nişte Cartofi Pai ce nu se compară cu cei luaţi de la Fast Foodurile Bucureştene, sau cu cei făcuţi acasă. Pe lângă aceasta, poţi cere Ketchup, ketchup ce nu vine la pliculeţe de plastic, ketchup ce nu costă suplimentar, ketchup ce vine-ntr-o sticlă, ketchup ce nu este Tomi sau mai ştiu eu ce produs naţional. Vedeţi voi, hamburgerul de la Hard Rock Cafe, nu-l găseşti nici în reclame, nu-l găseşti nici în filme, Big Kahuna Burger e mic copil pe lângă Legendary Burger, dimensiunile celui din urmă fiind cu adevărat impresionabile. Poate unii doriţi să spălaţi gustul magnific lăsat de bucata groasă de carne de vită cu bere, poate alţii cu suc, personal, am ales un Cocktail Fără Alcool. O combinaţie de portocale, cu zmeură cu lapte, şi nu numai, ceea ce face din această băutură un Smoochie (ce poate fi văzut în imaginea de mai jos; calitatea imaginii nu este de invidiat, însă data viitoare, vom merge cu aparatele digitale după noi) adevărat. Nu este shakeul de căpşuni de la McDonalds, este cu totul altceva, o comparaţie cu acesta fiind pur şi simplu stupidă. Această combinaţie, ceea ce vine-ntr-un pahar de 500 de ml, şi care, la rândul ei, puteţi spune că are un preţ exagerat, de 18 Lei, este aparte şi merită încercată. Ţinând cont, că pentru două produse, am consumat 50 Ron, aţi putea spune că nu sunt întreg la minte, însă decât să mă duc de 5 ori la McDonalds sau KFC, prefer să mă duc odată la Hard Rock Cafe pentru a avea parte de o experienţă de neuitat, pe care o poţi împărtăşi cu alţii folosindu-te de Shopul ce îl găseşti în locaţie. Shop, ce, bineînţeles are preţuri "europene". Ţinând cont de faptul că un articol de îmbrăcămite ce poartă numele brandului, costă undeva între 60 şi 150 de Ron, sau că un pahar în diverse dimensiuni costă undeva între 20 şi 50 de Ron, poţi să faci efortul, ca pentru ce-i dragi, să iei o amintire. Dacă nu te ţine inima să dai banii pe aşa ceva sunt întotdeauna brelocurile care şi ele, cel mai probabil costă undeva-n jurul a 10 Ron.

Pentru mine, Hard Rock Cafe din Bucureşti, este o experienţă de neuitat, este într-un fel, îndeplinirea viselor mele. Este locul în care mă simt bine, locul în care îmi place muzica, locul în care îmi plac oamenii ce mă-ncojoară, Hard Rock Cafe are o ambienţă extraordinară şi singurul lucru care mă deprimă este faptul că deschiderea lui nu a fost fastuasă. Nu a fost o campanie publicitară care să scoată-n evidenţă această "minune", nu au fost chemate personalităţi cunoscute din mass media şi muzică pentru a ajuta la promovarea acestui brand în România, sau poate, li s-a cerut ajutorul dar a fost refuzat. Ceea ce doresc să spun este un singur lucru. Sper ca acest local să aibă o viaţă lungă în România, pentru că, este ceva cu adevărat diferit.

Mai multe detalii se pot găsii pe pagina oficială însă, pentru a găsi locaţia nu trebuie decât să vă duceţi în Parcul Herăstrău, la intrarea cu jucăriile. Acolo unde este Caractiţa, unde este Montange Rousseul, acolo unde sunt Maşinuţele care se ciocnesc. La intrarea, de pe bulevardul Kiseleff, veţi găsi Hard Rock Cafe, mai exact, la intrarea-n Herăstrău de lângă Casa Presei Libere.